Dizabilitatea este un termen generic folosit frecvent in societatea actuala, insa acesta a asimilat de-a lungul anilor o conotatie gresita ca urmare a unei erori de sens.
In aceasta directie dorim sa venim cu cateva clarificari. Ad litteram dizabilitatea este o “stare fizica, psihica sau mintala, care limiteaza o persoana in deplasare, activitate, receptare”¹.
Dizabilitatea fizica presupune o limitare a functionarii fizice, a mobilitatii, a dexteritatii sau a rezistentei unei persoane. La extrema cealalta intalnim si alte dizabilitati, precum cele neurologice care includ deficiente ce limiteaza si alte aspecte importante ale vietii cotidiene precum: tulburarile respiratorii, orbirea, epilepsia si problemele de somn.
Din pacate, dizabilitatea a fost si este vazuta drept ceva sumbru, negativ si chiar un subiect tabu, iar persoanele cu dizabilitati ajung sa fie discrimintae si plasate in azile si clinici de profil din cauza situatiei lor si a starii de sanatate.
Din cauza acestor mentalitati discriminatorii, persoanele cu dizabilitati se confrunta zilnic cu fel si fel de stereotipuri, lupta continuu pentru a fi acceptate de societate, pentru a avea acces la educatie, pentru a se integra in campul muncii etc.
Cu aceasta ocazie speciala, de Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati dorim sa aducem un infim aport in procesul schimbarii. INVACARE, furnizor de dispozitive de mers si ingrijire la domiciliu al firmei noastre, a realizat un studiu avand drept subiect posibilitatea de a schimba perceptia societatii despre “dizabilitate”. Studiul a avut drept esantion utilizatorii de fotolii rulante din intreaga Europa.
Mai jos sunt cateva raspunsuri elocvente, la care ar trebui sa reflectam cu totii.
E, 27 ani, Scotia: „Mi-ar placea ca societatea sa inteleaga ca sunt mandru de dizabilitatea mea, iar aceasta poate fi, de ce nu, si un lucru pozitiv. Nu este obligatoriu sa aiba intotdeauna nuante de negativitate, rusine sau mila. Conditia mea a adus in viata mea cateva oportunitati uimitoare pentru mine si, daca as avea dreptul la trei dorinte, va spun sincer ca printre ele nu se numara neaparat si abilitatea de a merge din nou. Dizabilitatea face parte din mine, ma intregeste.Asadar, in viitor ganditi-va de doua ori inainte de a-i atribui unei persoane cu dizabilitati substantive precum “curajos”, “puternic” sau sa-i tineti discursuri incurajatoare referitoare la postura ei”.
A, 29 ani, Italia: “Cel mai important lucru in viata este educatia formala si nonformala si abilitatea noastra de a invata din greseli. Suntem cu totii fiinte umane si este firesc sa fim curiosi si sa vrem sa punem intrebari, insa in opinia mea aceasta curiozitate nu trebuie oprita, ci doar cizelata. Am o paralizie cerebrala si o deficienta de vorbire evidenta. Ceea ce ma intristeaza cel mai mult nu este afectiunea in sine, ci ipostazele in care copiii isi intreaba parintii de ce eu vorbesc diferit, iar ei – adultii … pur si simplu tac. Probabil ei cred ca o fac din politete, respect fata de mine. Dar nu! Nu este deloc asa! Copiii sunt curiosi, iar intrebarile fac parte din procesul lor de dezvoltare. Vor sa descopere lucruri, vor sa primeasca raspunsuri, mai ales la cele care par de neinteles pentru ei. Ei bine, daca cei mici sunt cu adevarat interesati sa afle despre mine si, prin urmare, sa invete despre persoanele cu dizabilitati trebuie sa primeasca raspunsuri ad-hoc. Lipsa unui raspuns intr-o situatie incomoda pentru adultul care-I insoteste le oprima curiozitatea si opreste total procesul de invatare. In plus ii va face pe copii sa se teama de persoanele cu dizabilitati, in loc le inteleaga. Va rog, parinti, permiteti copiilor vostri sa se apropie de mine si sa puna intrebari”.
Anonim, 42 ani, Spania: „Energia noastra trebuie sa fie mereu la cel mai inalt nivel pentru ca noi ducem zilnic o lupta apriga pentru acces, incluziune si egalitate. Nu avem nevoie de compasiune, ci de drepturi! In acest moment au loc o multitudine de campanii pentru schimbarea mentalitatii si accesul egal in societate, de catre persoane cu suflet nobil. Acestea nu fac decat sa sa economiseasca din energia prietenilor si a familiilor noastre care pot fi mai mult timp alaturi de noi.”
Militam la nivel global, facem mitinguri, participam la manifestatii insa de cele mai multe ori vedem doar fondul problemei, nu si esenta ei.
Pragmatismul consta in a intra in contact direct cu persoanele cu dizabilitati, a le cunoaste necesitatile, a-i ajuta fara a-i compatimi, sau crea situatii stanjenitoare.
In Romania se desfasoara un proiect care se adreseaza persoanelor cu dizabilitati menit sa-i ajute sa se reintegreze in campul muncii prin achizitia de dispozitive si tehnologii asistive care le usureaza viata si le reda independenta.https://ortopedica.ro/informatii-dispozitive-asistive/
Speram ca este acest scurt articol sa va fie de ajutor si ca v-a facut sa reflectati asupra unor actiuni viitoare. Nu este important sa cunoastem numele unor afectiuni specifice, ci este important sa facem persoanele cu dizabilitati mai increzatoare in sine si in faptul ca si in Romania vocea si nevoile lor sunt ascultate, iar noi echipa ORTOPEDICA le suntem si le vom fi alaturi si ii vom sustine cu toate resursele disponibile.
