Bursita se manifesta ca o iritare sau o inflamare a bursei. Bursa este un sac umplut cu lichid de lubrifiere, situat intre tesuturi, intre oase, muschi, tendoane si piele, care scade frictiunea si iritatiile. Bursele se regasesc in locuri precum umarul, soldurile, genunchii, coatele si gleznele  actionand ca niste perne de protectie. Bursita apare atunci cand acesti saculeti devin inflamati.

Cum este corpul nostru afectat? 

Cel mai frecvent simptom al bursitei este durerea. Durerea poate fi graduala sau brusca si severa, in special in cazul in care sunt prezente depozitele de calciu.
Cand bursa se inflameaza, devine rigida si nu mai functioneaza cum ar trebui, astfel ca apare procesul de frecare dintre tendoane, urmat de durere, senzatie de tensiune, caldura, inrosirea si umflarea zonei afectate.
Din pacate, durerea iradiaza si in afara ariei articulatiei afectate, iar daca se amana vizita la medic si se continua activitatea, simptomele se agraveaza. S-a obsevat ca in urma executarii unor miscari usoare, durerea articulara poate disparea.

Cauze si riscuri

Bursita apare cel mai adesea in cazul adultilor, cu varsta de peste 40 de ani, fiind de obicei cauzata de un impact repetitiv, minor asupra zonei, dar poate aparea si dintr-o leziune brusca, mai grava. Varsta joaca, de asemenea, un rol important. Pe masura ce imbatranim, tendoanele sunt capabile de a tolera mai putin stres, devin mai putin elastice si astfel riscul de a se rupe este mai mare.
Suprasolicitarea sau ranirea articulatiei la locul de munca sau in cazul practicarii altor activitati, poate creste, de asemenea, riscul dezvoltarii unei forme de bursita. Exemple de activitati cu risc ridicat includ gradinaritul, tamplaria, vopsitul (suprafete mari), spalatul (de masini, industrial), tenisul, golful, schiatul, etc. De asemenea, postura incorecta la locul de munca sau acasa sau efortul fizic fara incalzirea si intinderea corecta a articulatiilor, pot duce, de asemenea, la bursita.
Pozitia anormala sau prost plasata a unor articulatii sau oase (cum ar fi diferentele de lungimede la nivelul picioarelor sau artrita unei articulatii) poate adauga un stres suplimentar pe bursa. Alte afectiuni, cum ar fi artrita reumatoida, guta, artrita psoriazica, tulburarile tiroidiene sau reactii de medicatie neobisnuite pot creste, de asemenea, riscul unei persoane de a dezvolta aceasta boala. In plus, o infectie poate duce ocazional la inflamarea unei burse.

Preventie

In primul rand, inaintea unei activitati ce presupune efort fizic este recomandata intinderea si incalzirea articulatiilor, prin stretching si miscari usoare, deoarece acestea  previn bursita. De asemenea, este importanta intarirea musculaturii adiacente articulatiilor ce sunt supuse la presiuni mari prin activitati repetitive sau efort brusc si cresterea pe cat posibil a mobilitatii.
Un alt aspect important este protejarea zonei suprasolicitate, prin folosirea de exemplu a unei  genunchiere  sau a unei orteze de cot care sa sustina zonele predispuse la bursita.
Nu uitati de repaus, care este extrem de important pentru ca ofera timp articulatiilor sa isi revina!

Tratament

Tratamentele includ odihna, aplicarea de gheata pe bursa afectata.  Daca acestea nu functioneaza si durerea nu dispare este recomandat sa consultati medicul dvs.

Vizita le medic este urgenta daca:

  • aveti febra mai mare de 39 de grade – semn de infectie,
  • zona afectata este tumefiata, rosie si calda,
  • aveti o stare de boala generala si mai multe zone dureroase,
  • nu va puteti misca zona afectata.

Din pacate, bursita poate reaparea si este nevoie de o protejare permanenta, prin purtarea unor orteze care mentin articulatia calda, stabila si impiedica inflamarea bursei si previn de asemenea dezvoltarea altor complicatii sau afectiuni care va pot crea neplaceri pe termen lung.