Pe 12 februarie 2025, la sediul Ortopedica, a avut loc un training specializat Össur, dedicat celor mai noi tehnici de protezare și ortezare. Evenimentul a fost găzduit de Cristi David, Directorul nostru de Operațiuni, și susținut de un trainer Össur, în prezența echipei noastre de orteziști-proteziști și reprezentanți de vânzări. Un invitat deosebit al evenimentului a fost Cosmin, un tânăr cu amputație de coapsă, care a împărtășit experiența sa în utilizarea protezelor moderne.
🔹 Partea practică a inclus demonstrarea tehnicii Direct Socket, prin care s-a realizat o cupă de proteză în doar 2 ore și jumătate. Această metodă inovatoare reduce semnificativ timpul de așteptare pentru pacienți, oferindu-le o soluție rapidă și eficientă pentru mobilitate.
🔹 Partea teoretică s-a concentrat pe genunchiul bionic RHEO KNEE, una dintre cele mai avansate tehnologii existente, ce poate fi compensată prin CNAS. Acesta oferă stabilitate și siguranță în orice mediu, fiind impermeabil și adaptabil în timp real la ritmul utilizatorului. În plus, noua aplicație ÖSSUR LOGIC include un program de antrenament special, care ajută utilizatorii să își îmbunătățească mersul și încrederea, direct de acasă.
Genunchiul RHEO KNEE este ideal pentru persoanele active, oferindu-le posibilitatea de a se bucura de un stil de viață dinamic, fără restricții. Fie că este vorba de mers pe teren accidentat, urcarea scărilor sau chiar activități sportive, acest dispozitiv avansat crește considerabil calitatea vieții utilizatorului.
Mulțumim partenerilor noștri de la Össur pentru sprijinul acordat în organizarea acestui training și tuturor participanților pentru entuziasmul și dorința lor continuă de a învăța! Doar prin perfecționare constantă putem oferi cele mai bune și avansate soluții pacienților noștri.